Craciun Fericit!

Inainte sa se asterne linistea, si sper ca fiecare sa si-o gaseasca in acest sfarsit de an intens, as vrea sa va multumesc ca mi-ati fost alaturi aici pe pagina Astro Alchimista. Trece inca un an care nu cred ca a fost usor pentru multi dintre voi, cum nu a fost nici pentru mine, un an cu multe framantari interioare, dar si exterioare. Cum am ales sa inchei si toate analizele previzionale pentru 2022 (pe care va multumesc ca le-ati comandat in numar atat de mare), suntem toti intr-un proces imens de transformare, iar anii acestia (desi par haotici) pun baza pentru o noua Era in care fiecare din noi are o contributie. Poate am obosit deja de la atata transformare, curatare (asta e Nodul Sud in Scorpion), toate vehiculate de ani de zile, dar cred ca e foarte bine ca am obosit, pentru ca suntem parca mai manati ca niciodata sa alegem pacea, linistea, simplitatea, bucuria si lucrurile care conteaza cu adevarat (asta e Nodul Nord in Taur) atunci cand vom trage linie la final. Eu simt ca parca de abia acum integram cu adevarat niste schimbari adanci in noi pe care pana acum le-am facut doar la nivel de minte (asta a fost Nodul Sud in Sagetator), pe care le stiam din carti si nu reuseam sa le punem in practica in viata noastra (asta a fost Nodul Nord in Gemeni). Asa ca daca simtiti ca v-ati saturat, ca e cu lehamite, e de foarte bine, caci de abia de acum incepe adevarata schimbare!

2 thoughts on “Craciun Fericit!

  1. …..mulțumesc infinit infinit….aștept schimbarea în viata mea. Sărbători binecuvântate .Vă îmbrățișez cu mult drag!🌟❤🌈

    vin., 24 dec. 2021, 11:05 WordPress.com a scris:

    > Elena posted: ” Inainte sa se asterne linistea, si sper ca fiecare sa si-o > gaseasca in acest sfarsit de an intens, as vrea sa va multumesc ca mi-ati > fost alaturi aici pe pagina Astro Alchimista. Trece inca un an care nu cred > ca a fost usor pentru multi dintre voi, cum n” >

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.